Atelier de ceramică pentru copii

125 lei

Data: Duminică,  9 iunie
Program: 11.00 – 12.30
Grupă de vârstă: 6 – 12 ani
Îndrumător: DECARTIS (Irina Silivestru)
Loc: AlbAlb (str. Șerban Petrescu 1, București)
Întrebări? Sună-ne la 0756066301.

Cod Produs: ALBC0021

Descriere

Ceramica are un plus de magie… Este o artă ce se face cu răbdare, entuziasm și se bazează pe un puternic simț tactil. Dintr-o bucată de lut moale se poate obține un obiect atât estetic cât și funcțional ce devine rigid și nemuritor după ardere (în situația în care nu-l scăpăm pe jos 🙂). Focul reprezintă în această artă elementul esențial, el transformă tot.

In cadrul atelierului vei lua contact cu instrumentele, tehnicile de modelare și de decor autentice, vei învăța termeni noi și interesanți: angobe colorate, argilă comună, glazuri, humă, biscuitare, motivul funiei, medalion (ca și element de arhitectură) etc.. La început vom vorbi despre ceramică, despre ideile voastre, vom desena, apoi ne vom sufleca mânecile și ne vom transpune schițele de pe hârtie în lut.

Obiectele finale se vor ridica după 2 săptămâni de la incheierea atelierului (în această perioadă obiectele se vor usca, apoi vor fi arse la 1050 de grade C în cuptorul ceramic).

Tema atelierului: Obiect de decor – Medalion cu casă

Atelierul se adresează copiilor (6 – 12 ani).

Arderea și toate materialele sunt incluse în preț.

 

Ai nevoie de mai multe informații? Trimite-ne un mesaj!

Îți răspundem cu drag cât de curând putem.


Îndrumător

DECARTIS (Irina Silivestru)

DECARTIS este un atelier dedicat ceramicii și are ca principal scop plăcerea obiectului lucrat manual. Creat de Irina Silivestru, artist ceramist, atelierul produce lucrări funcționale și decorative, care înfrumusețează mesele și pereții oricărei încăperi.

 La granița dintre artă și design, obiectele sunt grupate pe colecții, iar motivele animaliere și florale folosite sunt inspirate din tapiseriile medievale, din mișcarea Arts & Crafts și din zona mediteraneană. Obiectele vorbesc despre natură, despre simplitate și frumos, câteodată cu umor… În același timp, motivele animaliere împrumută din trăsăturile umane și invers.

Într-o lume tehnologizată, e plăcut să ne oprim și să savurăm estetic un obiect autentic.

Informații înscriere

Organizarea cursului

Atelierul este format din 1 ședință, ce are loc duminică, 9 iunie, între orele 11:00 – 12:30. Atelierul se desfășoară în limba română. Acesta este un atelier pentru amatori, de recreere și dezvoltare personală. Nu este un curs acreditat.

Înscrierea

Rezervarea locului la curs este condiționată de plata integrală a taxei de curs. Taxa de curs se poate plăti online cu cardul.

Locurile la curs sunt limitate. Pentru organizarea cursului este necesară înregistrarea unui număr minim de 5 participanți.

Prețul

Prețul afișat este final și nu include TVA. AlbAlb este companie neplătitoare de TVA. Plățile se efectuează în RON, la suma afișată în RON, indiferent de valuta selectată de cumpărător.

Retragerea

În situația în care nu mai poți participa la un curs la care te-ai înscris, trebuie să anunți retragerea cu minim 10 zile lucrătoare înainte de începerea cursului pentru a beneficia de returnarea taxei de curs. În cazul în care retragerea se face după această dată, indiferent dacă respectivul curs a început sau nu, suma aferentă taxei de curs nu se returnează.