Bunele maniere pentru adolescenți

150 lei

Dată: Sâmbătă,  2 noiembrie
Interval orar: 10:30 – 13:30
Vârsta recomandată: 14 – 18 ani
Îndrumător: Andreea Ștefănescu (The School of Manners)
Loc: AlbAlb (str. Șerban Petrescu 1, București)

Întrebări? Sună-ne la 0756066301.

SKU: ALBC0029

Descriere

Cursul se adresează adolescenților care vor să deprindă bunele maniere specifice pentru vârsta și preocupările lor.

Cursul abordează temele:

    • Noțiunea de etichetă și maniere. Ce înseamnă să ai maniere în lumea modernă?
    • Bunele maniere la restaurant
    • Imaginea și codul vestimentar
    • Cum ne prezentăm și cum salutăm în situații oficiale
    • Reguli de etichetă la interviu
    • Corectarea mersului, posturii
    • Reguli de limbaj corporal – ce spune despre noi și cum să citim limbajul corporal
    • Contactul vizual
    • Dress codes: formal, semi-formal, cocktail și casual
    • Cum ne așezăm pe scaun
    • Cum ne urcăm și cum ieșim dintr-o mașină cu eleganță
    • Reguli de cavalerism și de eleganță pentru tineri
    • Stima de sine și carisma prin limbajul non-verbal
    • Eticheta conversației
    • Cum să ne purtăm cu eleganță când suntem în preajma oamenilor nepoliticoși
    • Eticheta din viața socială sau personală
    • „Neticheta” în social media, email și telefon
    • Cum să fim în siguranță și manierați în mediul online
    • Cum să tratăm persoanele agresive din online
    • Cum să ne controlăm emoțiile puternice în viață
    • Cum să refuzăm politicos
    • Cum să ne facem plăcuți

„Bunele maniere vor deschide uși care rămân închise şi pentru cea mai bună educaţie.”
(Clarence Thomas)

Pentru cursanții minori este nevoie de acordul părinților.

 

Ai nevoie de mai multe informații? Trimite-ne un mesaj!

Îți răspundem cu drag cât de curând putem.


Îndrumător

Andreea Stefănescu, MBA

Andreea este fondatoarea proiectului The School of Manners, o platformă online pentru promovarea diversității culturale și a manierelor în lumea modernă.

Cu un MBA în Ospitalitate Internațională și Management în Servicii obținut în Elvetia la una din cele mai prestigioase Universități de Leadership în Industrie, Les Roches & GIHE, ea își bazează trainingul nu numai pe cunoștințele teoretice dobândite, cât și pe experiența de 10 ani în industria Aviației și a Aviației private. Andreea a avut onoarea să lucreze alături de familiile regale din Orientul Mijlociu și Africa, cât și numeroși șefi de stat, oameni de afaceri și persoane publice din peste 82 de țări.

Dedicația și pasiunea pentru dezvoltarea în domeniu au făcut ca ea să devină singura absolventă din regiune a trei dintre cele mai mari școli de certificare a trainerilor de etichetă și protocol din lume: The English Manner din Londra, The Protocol School of Washington și High Diploma in International Etiquette and Protocol, obținută la Institut Villa Pierrefeu din Elveția, ultima Finishing School din lume ce predă etichetă conform tradiției din secolul 19.

Interesul pentru dezvoltarea personală a continuat cu certificările obținute în limbajul
corporal, neuropsihologie și micro-expresii la Paul Ekman Institute și Science of People din
America.

Andreea este dedicată ideii de a ajuta oamenii să scape de preconcepția elitistă pe care eticheta o are azi și să construiască platforme noi de dezvoltare a abilităților sociale menite să îmbunătățească viața oamenilor, relațiile inter-umane și încrederea pe care un om o dobândește când știe să se prezinte în orice situație.

Informații înscriere

Organizarea cursului

Cursul este format din o întâlnire de 3 ore, sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 10.30 la 13.30. Cursul se desfășoară în limba română. Acesta este un curs pentru amatori, de recreere și dezvoltare personală. Nu este un curs acreditat și nu îți dă un certificat să devii coach.

Înscrierea

Rezervarea locului la curs este condiționată de plata integrală a taxei de curs. Taxa de curs se poate plăti online cu cardul și cu numerar sau card în magazinul AlbAlb.

Locurile la curs sunt limitate. Pentru organizarea cursului este necesară înregistrarea unui număr minim de 10 participanți.

Prețul

Prețul afișat este final și nu include TVA. AlbAlb este companie neplătitoare de TVA. Plățile se efectuează în RON, la suma afișată în RON, indiferent de valuta selectată de cumpărător.

Retragerea

În situația în care nu mai poți participa la un curs la care te-ai înscris, trebuie să anunți retragerea cu minim 10 zile lucrătoare înainte de începerea cursului pentru a beneficia de returnarea taxei de curs. În cazul în care retragerea se face după această dată, indiferent dacă respectivul curs a început sau nu, suma aferentă taxei de curs nu se returnează.